În Timișoara e marți și e frig. Omuleții de pe stradă caută soarele, se pierd printre clădiri și se ascund la călduț, eu, la rându-mi mă rătăcesc printre ei și amintiri. Amintiri din orașe ce le-am cunoscut, oameni pe care i-am îndrăgit și bilete pe care le mai păstrez și acum.
Îmi place să merg înainte, nu caut căi ușoare, dar am marele noroc de-a fi fericită și a-mi realiza dorințele. Da, încă eu sunt magicianul meu și contribui la mulțumirea sufletului dornic de ceva nou mereu.
Astfel, în acest weekend am ajuns
într-un oraș necunoscut cu oameni cunoscuți. Am rămas impresionată de
arhitectură, clădiri, parcă eram în
