E ultima zi de aprilie, penultima lună de primăvară și a doua zi după discuție.
Multe au fost spuse, puține înțelese.
Multe se subînțeleg, dar puține sunt rostite cu voce tare.
Trăim, vorbim, privim aceeași oameni, lume, dar nu ne privim unul pe celălalt.
Ne evităm privirile, cuvintele, dar acceptăm realitatea.
Acționăm în speranța de-a răspunde la anumite întrebări lansate de suflet, dar eșuăm.
Suntem puși în situația de-a alege, schimbăm ceva sau lăsăm lucrurile să meargă de la sine.
 |
Cineva zicea că eu sunt vagă, vorbesc despre tot și nimic, dar chiar și așa fiind, am un suflet și niște
emoții ce așteaptă a fi explicate.
Da, nu tot timpul reușesc să explic ceea ce gândesc, simt, dar sper și, practic, sunt sigură că oamenii de suflet mă înțeleg.
Nu trebuie să grăbesc lucrurile, nu trebuie să acționez, nu trebuie să scriu, să postez, să public, dar inima îmi cere.
Un sfârșit poate fi un nou început?
